Tiraspolul dă semnale de conformism
Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, a declarat într-un interviu exclusiv pentru Național FM, că în cadrul întrevederii de ieri cu Nina Ștanski la Tiraspol, partea moldoveneană a propus un proiect pilot pentru facilitarea activității agenților economici din stânga Nistrului. Vicepremierul a vorbit despre rezultatele întrevederii și despre prioritățile în procesul de negocieri. Totodată el s-a referit la situația tânărului care a evadat din așa-zisa armată transnistreană, și la măsurile care necesită a fi întreprinse pentru susținerea agenților economici din regiunea transnistreană.
De menționat că după o pauză de mai bine de trei luni, reprezentantul Tiraspolului Nina Ștanschi a invitat Chișinăul la o întrevedere care a avut loc ieri, 13 august. Mai mult, Nina Ștanschi afirmă că este dispusă ca astfel de întrevederi să aibă loc în fiecare săptămână.
Găsiți mai jos interviul integral cu viceprim-ministrul pentru reintegrare, Victor Osipov, negociatorul din partea Chișinăului în procesul de reglementare transmistreană.
Autor: Elena Seremac